de Carl Johan Calleman
8 noiembrie 2011
Asta inseamna ca universul a atins starea sa cuantica maxima
posibila, pe 28 octombrie 2011. In limbaj mitologic, Bolon Yokte Kuh,
zeul celor noua puteri si, in special, unitatea constiintei celui de-al
noualea val, au fost resimtite puternic de un anumit numar de oameni.
Multi vorbesc in zilele acestea despre faptul ca traiesc o aplatizare a
timpului, o incheiere a perioadei de accelerare a acestuia, care se
manifesta printr-un mare calm. Sfarsitul accelararii timpului este
resimtit chiar sub forma unei incetiniri, unii patrunzand atat de adanc
in propria prezenta, incat termenul „viitor” incepe sa isi piarda
vechiul inteles. Viitorul nu mai reprezinta un loc la care sa ajungi.
Odata
cu incheierea celui de-al Noualea val, avem deja acces potential la
toata indrumarea de care avem nevoie. Aceasta experienta modificata a
timpului pare complet de inteles, in conditiile in care, acum, cele noua
procese de evolutie, directionate de la samanta la maturitate, s-au
incheiat. Pentru aceia care au o relatie constienta cu Arborele Vietii,
noua experienta a timpului va continua sa se aprofundeze si dupa aceasta
schimbare. Dupa cum stim din toata experienta anterioara a energiilor
schimbatoare ale calendarului maias, este intotdeauna nevoie de timp,
pentru ca manifestarile lor exterioare sa devina vizibile.
Un
lucru bun in legatura cu sfarsitul calendarului maias este ca lumea nu
s-a sfarsit si ea, la 28 octombrie 2011. Odata pentru totdeauna, avem
acum suficiente motive sa renuntam definitiv la ideea ce sfarsitul lumii
este cumva prezis de calendarul maias. Acelasi lucru se aplica si in
cazul numeroaselor alte scenarii, deseori nebunesti, legate de dezastre
despre care, atunci cand lucrurile erau oarecum greu de tinut in
echilibru, s-a spus ca s-ar afla sub influenta frecventei inalte a celui
de-al Noualea val. Calendarul maias are de-a face, in principal, cu
schimbarile din interiorul fiintelor omenesti, toate celelalte avand un
rol secundar.
Din
pacate, data de 28 octombrie a fost uneori popularizata ca si cum
intreaga transformare avea sa aiba loc la acea data, iar unele mijloace
importante de comunicare in masa au inceput sa vorbeasca despre ea, ca
despre o alta data a sfarsitului lumii. Absenta unui scenariu
catastrofic i-a facut pe unii sa se intrebe daca s-a incheiat cu adevarat calendarul – ceea
ce arata cat de mult pot fi unii oameni dependenti de viziunea
hollywoodiana asupra lumii. Oricum, dupa cum vad eu lucrurile, incepand
cu 29 octombrie am intrat intr-o era in care viitorul nu mai este parte
dintr-un scenariu si, ceea ce urmeaza sa se intample, depinde in
intregime de fiintele umane. Aceasta reprezinta o situatie fara
precedent, deoarece universul a fost ghidat pana in acest punct al
evolutiei, de catre noua valuri directionate. Prin urmare, pentru cei
care imi urmaresc munca, ar trebui sa fie clar ca orice s-ar fi
intamplat pe 28 octombrie 2011, a reprezentat rezultatul proceselor
celor noua valuri care au condus pana la aceasta data.
In
cazul unei astfel de schimbari, exista intotdeauna motive sa te astepti
la inertie – si, ca atare, la intarzieri. Pentru a exemplifica
intarzierea in manifestare, putem sa ne gandim, de exemplu, la a saptea
zi a Ciclului Galactic, din 3 noiembrie 2010, pe care multi au
sarbatorit-o ca fiind ziua echilibrarii masculinului cu femininul si a
incheierii dominatiei. A durat apoi cateva luni dupa schimbare, pana
cand aceasta s-a manifestat mai tangibil, prin revolutiile din Tunisia si Egipt. Dupa majoritatea standardelor, nu s-a intamplat „nimic” nici cu ocazia Convergentei Armonice din 16-17 august 1987,
nici cu ocazia Convergentei Constiintei din 17-18 iulie 2010. Deci, asa
stand lucrurile, daca s-ar fi intamplat ceva chiar pe 28 octombrie
2011, data la care voi reveni mai jos, ar fi ceva cu adevarat remarcabil
si o prima experienta de acest gen.
Pentru
ca oamenii au avut diferite asteptari, care nu s-au materializat in
toate cazurile – si, uneori, doar pentru a crea confuzie – au existat
diverse forme de critica si intrebari care mi-au fost adresate. Multi
dintre cei care pledeaza pentru data de 12.12.2012,
ca data de sfarsit, au scris diverse articole critice, referindu-se de
regula, in principal, la faptul ca nu sunt un specialist suficient de
ortodox in studiul maiasilor. S-ar putea. Eu sunt o persoana care
onoreaza mai mult adevarul, decat traditia si, din acest motiv, sunt
probabil singura persoana din timpurile moderne, care a sugerat o
solutie pentru calendarul maias. Astfel, atunci cand oamenii care se vad
specialisti in cultura maiasa sau experti in calendarul maias, mi-au
criticat munca, au facut asta fara sa raspunda ei insisi la intrebarile
respective. In acest caz, nu vad niciun motiv sa raspund criticilor
venite de la oameni care pretind sa fie autoritati, dar care, in fapt,
nu ofera nicio solutie alternativa. (Notiunea absurda ca 28 octombrie nu
marcheaza incheierea unui ciclu a fost prezentata ca si cum nici nu ar
fi fost vorba despre o data 13 Ahau). Sa declari ca exista o alta data
de incheiere a calendarului maias sau ca se va intampla ceva in cer, la
data respectiva, nu constituie o solutie. O solutie la calendarul maias
necesita o teorie lagata de modul in care punctele sale de transformare
conduc evolutia univesului, inclusiv a civilizatiei umane. Dupa cum a
spus odata Einstein, „problemele nu pot fi solutionate de pe acelasi
nivel de gandire pe care au fost create” – si asta se aplica si
intelesului calendarului maias.
Cu
toate acestea, au fost ridicate in general si alte intrebari care
trebuie luate in serios. Previziunea generala pe care am exprimat-o cu
zece ani in urma, in cartea „Calendarul Maias si Transformarea
Constiintei” [publicata de Editura For You] – aceea ca, pana la
sfarsitul calendarului, vom fi iluminati – s-ar putea sa fi fost prea
optimista. Asta se datoreaza, in parte, unor motive retorice, deoarece
nu doream sa repet la nesfarsit caracterizari si posibile scenarii
alternative negative, cand pana la urma stiam directia generala in care
se indrepta universul – si anume unimea constiintei. Mai mult decat
atat, ar fi fost o sarcina supraomeneasca sa pot sa vad la momentul
respectiv, cum va arata cu exactitate lumea, la sfarsitul calendarului,
in 2011. Nu toata lumea care a inceput in ultima vreme sa se intereseze
de calendarul maias, poate sa inteleaga ca, la momentul la care am scris
primele mele carti, instaurarea iminenta a Ciclurilor Galactic si
Universal reprezenta ceva cu totul nou in creatia universului si a
omenirii colective: Niciodata pana atunci nu mai existase un val cu o
durata mai mica decat cea a unei vieti umane. Acest lucru insemna ca
majoritatea oamenilor care traiesc in 2011 nu s-au nascut de fapt in
cadrul valurilor superioare, al optulea si al noualea – valuri ce au
influentat mintile omenirii si puterea unui val de a-i influenta pe
aceia care nu s-au nascut in el, era necunoscuta la momentul respectiv.
Imi
era de fapt clar, inca de atunci, ca un mare segment al omenirii care
se nascuse in cadrul celui de-al Saptelea val, cel materialist, era atat
de inchisa in fata experientelor spirituale, incat nu raspundea
valurilor purtatoare de lumina spirituala. Parea de asemenea posibil ca
acestia vor rezista in fata schimbarilor care urmau sa vina, dupa cum se
poate intelege din calendarul maias ce conduce la anul 2011. Oamenii
care s-au nascut in cel de-al optulea val, incepand cu 1999, nu sunt
inca adolescenti astazi, in timp ce aceia care s-au nascut in al noualea
val, nu au invatat inca sa vorbeasca. Chiar daca incluzi, cu
indulgenta, oamenii care s-au nascut in perioada de dinaintea Ciclului
Galactic (incepand cu 1986) si acestia au mai putin de 25 de ani, fara
sa faca parte din procesele majore de decizie, care au dat forma
parcursului civilizatiei noastre de atunci inainte.
Cu
toate acestea, exista in mod evident si un grup de oameni interesati de
calendarul maias si de soarta spirituala a omenirii, chiar daca nu s-au
nascut in al noualea sau al optulea val. Acest grup reprezinta, in mod
clar, o minoritate, in comparatie cu marea masa a oamenilor peste 25 de
ani – o minoritate care a devenit sensibila la schimbarile energetice si
este atrasa de o lume a unimii, datorita fie unor experiente personale
pe care le-au avut fie alegerilor personale de a practica yoga,
meditatia, deeksha, etc. Existenta unui astfel de grup de oameni, caruia
ii apartin si eu, nu schimba faptul ca societatea este in continuare
condusa de catre o masa care a fost formata de al Saptelea val,
materialist. Prin urmare, chiar daca unimea constiintei, adusa acum de
cel de-al Noualea val, exista ca tipar cosmic, majoritatea celor nascuti
in cel de-al Saptelea val nu vor lua parte la creatia lumii noi, decat
daca vor fi obligati sa o faca, datorita distrugerii vechii lumi. Ar fi
fost desigur mult mai dragut, daca universul ar fi condus omenirea
intr-un punct mai avansat, atunci cand calendarul maias se termina –
dar, dupa cum se vede, nu a facut-o. Cred insa ca acum ne-a pus la
dispozitie toate uneltele necesare pentru transformare si, de acum
inainte, totul depinde numai de fiintele umane insele.
Dupa
ce am prezentat cadrul general al acestei situatii, as dori sa incep
discutia despre ceea ce s-a intamplat obiectiv, odata cu incheierea
calendarului maias. Pe bolgul meu de pe Portalul Calendarul Maias (Mayan
Calendar Portal) am scris previziunea ca sfarsitul calendarului maias
va insemna caderea civilizatiei bazate pe dualitate (de fapt, sfarsitul
autoritatii) si transcederea acesteia de catre constiinta unimii. S-a
intamplat acest lucru? Ma gandesc sa ma refer la aceasta intrebare, in
special din perspectiva a ceea ce s-a intamplat de-a lungul longitudinii
12 Est, deoarece, de-a lungul acestei linii, s-a stabilit pentru prima
data dualitatea, odata cu cel de-al Saselea val. (Numaratoarea Lunga).
Astfel, daca s-ar transcede dualitatea de-a lungul acestei linii, create
de catre Arborele Vietii, acolo ar putea fi observate primele efecte,
inainte ca ele sa se raspandeasca spre est si spre vest. Acesta
constituie un punct critic de inteles. Unii oameni au urmarit calendarul
maias, ca pe un mijloc de urmare a traditiei, in timp ce altii l-au
urmat ca pe o structura intelectuala sau mentala. Cu toate acestea, fara
sa ai o relatie personala cu Arborele Vietii – sau Inima Cerurilor – si
cu diversele linii de-a lungul carora acesta creaza dualitatea si
unitatea pe planeta noastra, nu cred ca este posibil sa traiesti cu
adevarat experienta energiilor calendarului maias, astfel incat sa poti
intelege realitatea pe care o descrie.
Asadar,
daca urmarim longitudinea 12 est, un lucru demn de remarcat este acela
ca, la sfarsitul calendarului, a avut loc caderea regimului lui Mouammar
Kadhafi – un dictator si, probabil, cel mai bogat om din lume. Razboiul
din Libia a
inceput in prima zi a celui de-al Noualea val si a urmat cursul clasic
al procesului de evolutie de la samanta, la fruct copt, incheindu-se cu
caderea finala a regimului, in cea de-a saptea zi. Motivul pentru care
acest proces a fost atat de strict guvernat de cel de-al Noualea val
este acela ca s-a manifestat de-a lungul liniei pe care a fost initial
introdusa dualitatea – si unde, acum, are loc transcederea acesteia.
Tripoli se afla exact la 12 grade longitudine estica si noul guvern a
fost prezentat acolo pe 31 octombrie (trei zile dupa incheierea
calendarului maias). Sfarsitul acestui razboi si caderea regimului
opresiv a ajutat la curatarea acestei linii critice pentru evolutia
omenirii.
Cu
putin inainte de incheierea calendarului a mai existat si o alta
activitate intensa – aceea de a evita prabusirea sistemului financiar
mondial, sub forma acceptarii in Grecia
a unui ajutor/pachet de masuri de austeritate, pe data de 27 octombrie.
(Uniunea Europeana reprezinta cea mai mare economie pe plan mondial,
Berlinul aflandu-se pe linia mediana a planetei). Drama greceasca a fost
oricum reactivata de ideea – propusa pe 31 octombrie, dar retrasa
ulterior – a unui referendum. Dupa cum stau lucrurile acum, colapsul
economic general va fi accelerat, se pare in curand de catre Italia
(aflata sub linia mediana), cu o economie ale carei dimensiuni nu ii
permit sa fie salvata de catre alte state membre ale UE. Muchia de cutit
pe care se afla in echilibru, viitorul economiei mondiale, a trecut
deci catre linia mediana, acolo unde soarta sa va fi legata de cea a lui
Silvio Berlusconi, un reprezentant evident al dominatiei masculine
sexiste.
Prin
urmare, transcederea dualitatii s-ar putea sa nu arate exact asa cum eu
– sau oricine altcineva – si-a imaginat-o. Caderea economiei mondiale
le va crea o gramada de probleme multora dintre noi, dar dupa cum am mai
scris inainte, prezentul sistem financiar nu este potrivit cu
constiinta unimii care a fost adusa acum de cel de-al Noualea val. Cei
mai importanti pasi practicim in directia unimii constiinteim ar fi
probabil cei facuti in domeniul economiei. Constiinta unimii nu
reprezinta starea mintii unui individ. Constiinta unimii se manifestam
in principalm prin absenta relatiilor de dominatie, cu precadere in
sistemele politice si economice mondiale. In pofida efectelor sale
limitate, simt ca miscarea grupului Ocupati Tot, care a chemat la o
„oprire globala a sistemului” pe 28 octombrie 2011 am inteles intuitiv
despre ce este vorba la sfarsitul calendarului maias – si anume,
incheierea dominarii si a dualitatii.
Un
alt lucru care s-a intamplat aproape de linia mediana,pe 28 octombrie
2011, este testarea cu succes, de catre savantii italieni, a energiei
fuziunii la rece. http://www.wired.co.uk/news/archive/2011-10/29/rossi-success.
Dupa
cum va asteptati, persista in continuare semne de intrebare, legate de
masurarea efectelor viitoare. Cu toate acestea, mi se pare evident ca,
daca va exista vreo sansa pentru ca aceste 7 miliarde de oameni (din 31
octombrie 2011) sa supravietuiasca pe planeta noastra, este imperativ sa
fie gasita o sursa de de energie care sa fie atat sigura, cat si
abundenta. Combustibilii fosili poarta riscul incalzirii globale, care
are vaste repercursiuni ecologice, in timp ce Japonia a demonstrat
recent, enormele riscuri legate de utilizarea energiei fisiunii
nucleare. Daca vor continua cutremurele, cu aceeasi frecventa si
intensitate pe care au avut-o in cel de-al Noualea val, atunci ne vom
afla intr-un permanent pericol de catastrofa nucleara globala. Din
aceste motive, demonstrarea de catre Rossi, a existentei unei surse
controlabile de energie, poarta in sine potentialul unui element foarte
important, care ne poate salva planeta. Ar putea fi privita, poate, si
ca un fruct al procesului transformarii surselor noastre de energie –
proces ce a inceput in prima zi a celui de-al Noualea val, odata cu
criza nucleara din Japonia. Daca este adevarat, s-ar putea ca oamenii sa
nu priveasca intotdeauna in directia corecta, pentru a vedea miracolele
care se intampla in jurul lor si, din aceasta cauza, sa se grabeasca sa
renunte la ideea ca evolutia planetei noastre a fost ghidata de un plan
divin.
Oricum,
avand in vedere cele cateva puncte pe care le-am mentionat mai sus,
chiar nu inteleg de ce unii oameni spun ca „nimic” nu s-a intamplat la
data de 28 octombrie 2011, sau in jurul acestei date. Ganditi-va si la
ceea ce am spus mai sus, referitor la datele Convergentei Armonice
(anuntata de Jose Argüelles) sau ale Convergentiei Constiintei (anuntata
de mine), cand nimic nu s-a intamplat, vizibil, in lumea exterioara. 28
octombrie 2011 reprezinta, in acest caz, prima zi sarbatorita in cadru
larg, pe baza calendarului maias, in care chiar s-au intamplat lucruri
remarcabile. Intr-un anumit sens, lucrul asta oricum nu este
surprinzator, deoarece ea reprezinta chiar data schimbarii erelor si e
destul de posibil sa ramana astfel in istorie.
Ce
se va intapla, prin urmare, dupa aceasta schimbare? Ce am inteles prin
„sfarsitul” calendarului maias reprezinta incheierea celor Noua valuri,
incluzand Numaratoarea Lunga, care s-au dezvotat in cosmos, pana in
acest punct, fiecare avand treisprezece pasi. Procesul de la samanta, la
fruct copt a fost incheiat. Bolon Yokte Kuh, „zeul” celor noua forte, a
coborat, dar „insemnele depline ale regalitatii sale” vor continua sa
se manifeste si in timpurile ce urmeaza. Cel putin la nivelul Arborelui
Vietii, constiinta unimii a depasit dualitatea, prin intermediul
efectelor celui de-al Noualea val. In timpurile ce vor urma, vom
continua sa vedem efectele aceste transcederi a dualitatii, dar intr-un
fel nou, in care momentul la care vor avea loc evenimentele nu va mai
face parte din procesul trecerii de la samanta la fruct copt. Pe baza
unimii constiintei, introduse de catre al noualea val, va continua
transformarea dualitatii in unimea constiintei – atat in 2012, cat si in
continuare.
Ceea
ce e nou, este ca nu mai exista loc, sau eveniment prevazut in viitor,
la care „sa ajungem”, deoarece ascensiunea pana in varful piramidei
constiintei s-a incheiat. Pe parcursul celui de-al Noualea val, mii de
oameni au trait experienta constiintei extinse a unimii. Astfel, multe
dintre cele care s-au dezvoltat in al Noualea val – cum ar fi „revolutia
unimii mondiale” (inclusiv luptele din Yemen
si Siria) – cunoscute acum mai ales sub numele Miscarii Ocupati … – vor
continua, avand obiective globale din acest context unitar al
constiintei. Asta se intampla, cred eu, din cauza ca oamenii au privit
multa vreme anul 2012, ca pe un an al transformarii. Motivul este ca
acest an urmeaza sfarsitului calendarului maias, din 28 octombrie 2011
si unimii constiintei, aduse in mod special de catre cel de-al Noualea
val.
De
acum inainte, viitorul nu mai este scris in timp. Desigur, multi oameni
– in special cei nascuti in cel de-al Saptelea val – nici nu au crezut
ca viitorul este scris. Cu toate acestea, simt ca exista dovezi masive
in cartile mele – si in alte surse – ca am trait cu adevarat conform
unei planificari cosmice, indiferent de faptul ca marile mijloacele
mass-media si anumite institutii sociale de educatie au ales sa ignore
acest fapt. Cu siguranta ca, daca viitorul nu mai este scris,
transformarea catre unime si creatia lumii in armonie, va depinde de
fiintele umane. O mostenire durabila a solutiei pe care i-am dat-o
calendarului maias va ramane in continuare demonstratia urcusului catre
varful piramidei cu noua etaje si constiinta unimii sale, iar acesta
este un element pe care multi vor trebui sa si-l reaminteasca si in
viitor. Pornind de la unimea constiintei, atinse de cel de-al noualea
val dupa o perioada de haos, care se va intensifica, va incepe crearea
unei noi lumi.
Intr-unul
dintre cele mai recente articole ale mele, dinainte de schimbare, am
vorbit despre ce va deveni timpul si despre ce calendar ar putea urma in
viitor. Am nevoie de ceva timp, inainte de a-mi putea anunta propriile
vederi asupra acestei probleme. Acum, oamenii care au trait schimbarea
dezvolta o noua rezonanta cu timpul – si acest lucru trebuie diferentiat
de inertia vechii constiinte a timpului. Pare clar ca si daca anumite
valuri vor continua, ele nu ne vor purta la nivele mai inalte de
evolutie. In schimb, cred ca la nivelul pe care l-am atins acum, vom
trece de la a face si a evolua, la a fi in armonie. 28 octombrie 2011 a
reprezentat schimbarea finala a erelor – si nu va mai exista alta
schimbare. Cred ca nu mai este niciun motiv sa ne asteptam la altceva,
bun sau rau, care sa cada peste noi la o anumita data din viitor,
deoarece nu mai exista niciun plan cosmic prestabilit. In acelasi timp,
mi se pare evident ca lumea este inca departe de telul armoniei in
unitate. In acest caz, este perfect posibil ca scopul acesta sa fie
servit de diferite evenimente colective, cum ar fi 11.11.11, tranzitul lui Venus sau 6 iunie 2012, 12.12.12
sau 21 decembrie 2012, etc, evenimente care aduc oamenii impreuna,
pentru stabilirea intentiei, chiar daca aceste date nu au niciun inteles
inerent, in cadrul calendarului maias.
Voi
sprijini toate aceste aceste sarbatori, in masura in care ele au teluri
constructive sau constituie termene limita pentru proiecte
semnificative. Continutul real al evenimentelor globale va fi acum mai
important decat momentul lor – ceea ce difera de perioada de dinainte de
28 octombrie 2011, cand exista o valoare intrinseca a timpului, in
contextul unui program cosmic.
Carl Johan Calleman
8 noiembrie 2011
8 noiembrie 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu