duminică, 10 iulie 2011

Doctori din antichitate



Acest documentar explorează medicina coreeană antică, practicată încă pe scară largă în Asia modernă.
Conform dovezilor arheologice, primii oameni s-au stabilit pe teritoriul Coreei de astăzi în jurul anului 10.000 î.Hr. Timp de secole, Coreea a trebuit să suporte războaie şi vrăjmăşii sângeroase, un sistem de conducere corupt şi polarizat, condiţii insalubre de trai şi boli incurabile. Totuşi, câţiva doctori imperiali şi gânditori coreeni şi-au lăsat o incontestabilă amprentă în istorie. Inspirându-se din medicina antică chineză, ei au dezvoltat şi cultivat o meserie care putea vindeca oamenii ce sufereau de diverse boli necunoscute.Multe dintre leacurile inventate de ei sunt folosite şi de coreenii in ziua de astăzi. Medicina coreeană are la bază concepte precum yin şi yang, meridiane energetice, acupunctură, teoria Sa-am, tipologia Sasang şi o serie de alte concepte orientale aparent neştiinţifice. Acest documentar explorează medicina coreeană antică, practicată încă pe scară largă în Asia modernă

În Coreea secolului XVI, o epocă dinaintea medicinei moderne, când boli precum varicela puteau decima neabătut comunităţi întregi, o epocă în care tehnicile de vindecare erau extrem de rudimentare, bolnavii apelau la medici pentru a se vindeca de suferinţă şi de boli. Dongui Bogam, îndreptarul oficial al medicilor din această epocă, era plin de tratamente antice pentru orice fel de afecţiune. La fel cum creştinii au Biblia, şi budiştii au scrierile lor, iar Dongui Bogam poate fi considerată Biblia tratamentelor clinice din acea vreme.

Cartea a fost realizată de medicul regal Heo Jun şi a fost publicată prima dată în 1613. Apoi a fost tipărită de mai multe ori, de 30 de ori doar în China, de 20 de ori în Coreea, de trei ori în Japonia şi o dată în Taiwan. Scrierea are 25 de volume şi a fost realizată în 15 ani, fiind considerată un text sacru în Coreea. Este folosit chiar şi de medicii din zilele noastre. Ordonarea simptomelor şi a tratamentelor în funcţie de organul afectat, şi nu în funcţie de boală, a fost o abordare revoluţionară la acea vreme.

Volumul conţine studii de caz care nu au fost cunoscute de medicii Occidentali decât în secolul XX. Traducerea titlului e “Oglinda medicinei Orientale”, iar din iulie 2009 se află în programul UNESCO “Memory of the world”. Ediţia originală este păstrată în Biblioteca Naţională Coreeană. Acest film documentar spune povestea celui mai important tratat de medicină al Orientului, iar cu ajutorul interviurilor cu experţi demonstrează că acesta este o carte revoluţionară chiar şi în zilele noastre.


Sursa: filmedocumentare.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu